top of page

Care este adevărata credință?

Actualizată în: 6 dec. 2023

Care este credința ta?



Fiecare om sau biserică are o credință. Bisericile sunt pline de oameni care au un fel de credință.

Realitatea confirmată și de Cuvântul Lui Dumnezeu arată că sunt multe credințe dar cele mai multe sunt moarte în timp ce există o singură credință vie și care are Viață.

“Este un singur Domn, o singură credință, un singur botez”. Efeseni 4:5

Cum ne verificăm credința?


2 Corinteni 13:5 spune: „încercați-vă dacă sunteți în credință“

Ți-ai pus vreodată următoarele întrebări? Am crezut eu cu adevărat? Sunt eu cu adevărat creștin (născut din nou)?

Ce anume din viața ta te ajută să poți discerne dacă ai o credință adevărată? Care sunt semnele?

De-a lungul timpului creștinismul a trecut prin diferite filozofii, curente de gândire, ideologii care au avut influențe enorme în mediul creștin. Fiecare perioadă istorică a pus amprenta pe ceea ce astăzi numim creștinism. Astăzi de pildă unul din cei mai mari dușmani ai creștinismului este umanismul și evoluționismul.

De aceea este important să vedem:


Care sunt lucrurile care nu infirmă sau confirmă credința adevărată

 
1. Moralitatea

Moralitatea este de fapt ceea ce Biblia numește „firea“. Ex: „Nu vă învață chiar și firea..” 1Cor. 11:14

Este acel simț al rușinii imprimat în natura omului care prin educație este cizelat și format ceea ce dă naștere unui om bun, cinstit, care merită cinste și onoare. Moralitatea este însușită printr-un comportament bun, principii morale care nu încalcă dreptul aproapelui, care nu intră în conflict cu legea unui stat, care ține cont de aproapele său manifestând chiar iubire și compasiune, având chiar o inimă blândă. Omul despre care se spune că este în relații bune cu toată lumea. Cuvântul adevărului este cel care face separarea dintre suflet și duh. Evrei 4:12. “Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.”

Cea mai mare confuzie în mediul creștin este tocmai aceasta, că multe fapte făcute din suflet/fire sunt considerate roada a Duhului. De aceea mereu au existat creștini buni, dar nu creștini călăuziți de Duhul Sfânt. (Ca un scurt exemplu, pentru lucrarea de împărțire a ajutoarelor din biserica primară nu erau aleși oameni buni ci oameni plini de Duhul Sfânt cu o viață dovedită și curată. De ce această lucrare a devenit astăzi un lucru ușor de apucat? (Vă las pe voi să trageți concluzia.)

Toate aceste calități sunt manifestate prin sufletul/firea unui om, sunt fapte moarte.

Poți fi un om moral, un om bun, dar nemântuit.

2. Cunoștința intelectuală

Acesta este un al doilea lucru care nici nu poate nega dar nici nu confirmă o credință adevărată. Cunoștința intelectuală nu este o dovadă a credinței. Cunoștința adevărului este necesară pentru mântuire, iar moralitatea este o roadă a ei, dar nici una nu echivalează cu mântuirea. Poți să cunoști multe despre Dumnezeu sau despre Isus, despre moartea și învierea Lui, poți să cunoști doctrine sau învățături și chiar Biblia întreaga așa precum știau fariseii și cărturarii dar să nu-l cunoști pe EL.

Pavel a făcut cea mai bună teologie a vremurilor lui, a învățat la picioarele lui Gamaliel însă atunci când îl întâlnește pe Hristos constată că toată cunoștința lui de până atunci a fost în zadar.

Romani 10:26 vorbește despre acești oameni care au primit cunoștința adevărului dar nu au ascultat de el pană la capăt, destinația lor va fi „văpaia unui foc“ v.27.

Pentru acești oameni, cuvântul adevărului a ajuns până la minte, dar nu a coborât în duhul lor. Poți să știi multe dar să fi gol.


3. Religiozitatea

A fi religios nu dovedește adevărata credință. După cum îi scria Pavel lui Timotei (2 Timotei

3:5) despre oamenii care „au o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea“. Forma religioasă ucide adevărata viață a bisericii. Este masca omului fățarnic si nesincer. În spatele religiei și a doctrinelor se ascund mulți creștini care afișează o formă a credinței dar care este goală, ba chiar moartă. Religia a fost de-a lungul istoriei una din cele mai amăgitoare instrumente ale diavolului.

Să ne amintim de bogatul care păzise toate poruncile chiar din tinerețea lui, cu așteptarea că bunul Învățător îi va aprecia religiozitatea lui și îi va confirma dreptul la împărația cerurilor. *vezi Marcu 10:17



4. Slujirea

Balaam era profet, Saul din Tars credea că îl slujește pe Dumnezeu omorând creștini. Dima după o vreme de slujire ajunge ,,din dragoste pentru lumea de acum" să se lepede de credinţă. Pentru că ce nu este din Viață se usucă, tot ce este făcut din ambiție proprie nu are rădăcini.

În Matei 7 Isus spunea: "Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne , Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; îndepărtați-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’ Muți „slujesc“ pentru faimă, alții pentru câștig mârșav, alții de silă.

1 Petru 5:2 Păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci făcându-vă pilde turmei.

În Matei 23 Domnul Isus mustra astfel de oameni spunând astfel: „Vai de voi, cărturari și farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea și pământul ca să faceţi un tovarăș de credinţă și, după ce a ajuns tovarăș de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înșivă“.

Mulți „slujitori“ se ascund sub această mască a slujirii, împăcându-și conștiința că sunt în voia Lui Dumnezeu, crezând că au o credință adevărată.

Pe lângă darurile duhovnicești pe care le găsim în biserica primară, de-a lungul timpului biserica creștină a dezvoltat o sumedenie de activități intrabisericești care angrenează credncioșii ei în activități ținându-i ocupați și aproape de staul. Doar dacă ne-am gândi la câteva din aceste activități bisericești (cor, orchestră, fanfară, grupuri, formații, etc)...vedem cât de mulți credincioși sunt implicați fără a mai căuta adevaratele slujbe amintite de in Evanghelie (Efeseni 4:11). Pe când cele dintâi aminitite ar trebuii să fie o manifestare a laudei la adresa Lui Dumnezeu. Cât de mult ne mai dorim noi oare acea slujba prin împuternicirea dată de puterea Duhului Sfânt? Trebuie să întelegem că slujirea nu trebuie confundată cu activismul religios. Mai cu seamă dacă luăm seama de adverismentele date de Domnul prin versetele de mai sus. Așadar nici chiar manifestarea unei slujbe duhovnicești nu ne garantează autenticitatea unei credințe adevărate. (Ba mai mult aici au apărut chiar diferențe denominaționale).

Dragul meu, acestea nu sunt repere concludente pentru a-ți verifica credința adevărată, pe lângă asta și diavolul poate să-ți dea o lucrare de rătăcire făcându-te să crezi și să trăiești o minciună.

Acesta poate fi numit activism religios, dar nu slujire.

5. Cunoștința păcatului

Majoritatea oamenilor nu se simt bine cu păcatul din viețile lor. Lumea este plină de oameni care sunt hăituiți de vinovăția păcatului. Studiile arată că majoritatea oamenilor care merg la psiholog suferă de sentimentul de vinovăție care apasă greu în mintea și conștiința omului. Bibliotecile sunt pline de cărți de psihologie pe tema aceasta. Ei bine, psihologii lumii nu au avut niciodată remediu pentru vină, pentru că singurul remediu real este Evanghelia.

După atâtea secole în care psihologia a fost confruntată cu problema aceasta a vinovăției s-a dezvoltat o psihologie nouă și mai periculoasă pe care azi o identificăm în mediul creștin la cei mai mulți predicatori, care caută să elimine vina, neconfruntând-o cu Evanghelia curată. Am învățat să dăm vina pe alții, iar noua terapie are rolul de a face aceea persoană complet iresponsabilă pentru orice vină. Acest lucru se realizează alimentând stimă de sine, preamărirea de sine, gloria eului, astfel că toate acestea elimină vina.

Ce se întâmplă acum în biserică este ca predicatorul în loc sa predice eliberarea de vină a păcătosului prin confruntarea cu adevărul, se predică respectul de sine unor oameni egolatrii/egocentrici. Cel mai important tratament pentru păcătoși este să predici despre păcatul din viața lor și „legea“ Lui Dumnezeu pe care au încălcat-o și despre iminenta judecată care condamnă păcatul. Acest mesaj nu mai este popular, datorită predicilor filozofice și psihologice, care ameliorează vinovăția și o înlocuiesc cu inocularea mândriei și a stimei de sine. Oamenii nu se mai simt vinovați pentru că „terapia filosofică și psihologică“ a convertit omul din vinovat în victimă. Așadar tu nu mai ești vinovat, alții sunt vinovați de felul în care ai devenit. În felul acesta omul scapă de confruntarea directă a Evangheliei punând mereu acest scut fals al nevinovăției date de o evanghelie filozofată și psihologică.

Astfel de oameni sunt acei oameni care se apără cu acest tip de argument: „Am fost manipulați“, „Suntem victime“. Pentru ei propovăduirea crucii este o nebunie.

Există însă și oameni ca Felix, care a tremurat atunci când Pavel i-a predicat adevărul, dar el a continuat să se închine idolilor săi. Duhul Sfânt convinge pe mulți de păcat, neprihănire și judecată dar mulți dintre cei convinși nu răspund cu o pocăință adevărată. Unii pot chiar să își mărturisească păcatul. Alții chiar renunță la el spunând: „ Nu-mi place să mai trăiesc în felul acesta, vreau să mă îndrept“. Renunță la calea lor dar nu neapărat vin la credința mântuitoare.

De aceea convingerea de păcat nu este neapărat o dovadă concludentă a adevăratei credințe. Demonii sunt convinși de starea lor de aceea tremură dar nu sunt mântuiți. Aceasta este reformă dar nu regenerare.


6. Siguranța

Siguranța dată prin autoconvingere. Siguranța bazată pe simțuri. Există mulți care spun: Eu mă simt creștin, pentru că chiar cred că sunt“ .

Să analizăm puțin, dacă doar crezi că ești creștin te face cu adevărat creștin? Atunci nimeni nu s-ar mai înșela. Toți ar fi creștini adevărați.

Nu faptul de a crede că ești creștin te face cu adevărat creștin.

Aceasta este ținta diavolului sa îi facă pe cei mai mulți să creadă că sunt creștini. Mai ales când trăiești într-o țară sau familie care se pretinde a fi „Creștină“.

Mulți sunt convinși că Dumnezeu nu-i va condamna și sunt siguri de aceasta, astfel că mulți au o oarecare pace și liniște în sufletul lor, dar nici aceasta nu este dovada unei credințe adevărate. Oamenii caută argumente pentru a se autoconvinge că sunt în credința adevărată. Sunt oameni și biserici care prin autoconvingere reușesc să obțină o siguranță a faptului că sunt validați de Dumnezeu.

Adevărata siguranță nu se primește prin simțuri, ci printr-o ascultare deplină de voia lui Dumnezeu. Mulți sunt siguri de credința lor, dar nu sunt mântuiți.

7. Un moment al deciziei

În viața multora a existat un moment al deciziei. Mulți își amintesc cu entuziasm și drag de momentul când au intrat în apa botezului, au semnat o fișă și au primit un buchet de flori sau chiar o diplomă. Asculta-mă, faptul că-ți aduci aminte cu drag de un moment al convertirii tale nu înseamnă nimic. Nici momentul în sine nu validează o credință adevărată.

Mântuirea nu este validată de un moment din trecut. Mulți au ieșit în față la o chemare, au fost la mărturisiri, au făcut juruințe, au stăruit după daruri, alții chiar au vorbit „în alte limbi“ dar dă-mi voie să-ți spun, toate acestea nu spun că ai o credință mântuitoare. Acestea din păcate sunt repere greșite pentru a te verifica dacă ești în credința adevărată.

Marea amăgire a lumii așa zis creștine nu va fi prin prigoană sau prin păcate mari, ci ținta diavolului va fi să faci alegeri pe baza sentimentelor și îți oferă măsuri greșite prin care să-ți măsori credința. Iuda s-a decis să-L urmeze pe Hristos, dar nu decizia în sine la ținut lângă Hristos. Pentru că alegerea pe care o face Dumnezeu nu este pe baza acestor lucruri ci a credinței adevărate. Mulți sunt chemați dar puțini aleși. Mulți s-au decis, dar puțini au rămas.



Care sunt atunci lucrurile care dovedesc credința mântuitoare?

 

1. Dragostea pentru Dumnezeu.

Această dragoste nu se bazează pe ceea ce Dumnezeu îmi face ci pe ceea ce sunt dispus eu să fac pentru El.

O persoană neregenerată va aștepta mereu mâna Lui Dumnezeu, dar cea care a fost regenerată se va dedica cu tot sufletul, cu toată inima, mintea și puterea sa pentru a-L glorifica și mări pe Dumnezeu. Desfătarea și bucuria lui este Domnul. Centrul vieții lui este El. Dumnezeu devine cea mai mare bucurie a inimii lui. Acest om nu-L va primi pe Dumnezeu ca cel care este dator să-i împlinească propriile-i fericiri. Este o mare diferență între dragostea egocentrică care se orientează și planează doar în jurul împlinirilor personale și cea care se dedică pentru a împlini voia Lui Dumnezeu. Iubirea aceasta nu este bazată pe sentimente sufletești, nu se bazează pe emoții și trăiri ale sufletului, ea este de natură divină, care nu cere condiții, iubește natura Lui Dumnezeu, slava Lui, împărăția Lui, este iubirea care te face să renunți la eul și plăcerile tale pentru a împlini voia Lui Dumnezeu. Comoara vieții tale este El. Ca atare unde-ți este inima acolo îți este comoara. Când iubești pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni, nu te mai afectează părerile și prejudecățile lor față de tine. Interesul tău va fi să-L glorifici pe EL. Defapt Isus a spus: Matei 10:37 Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Când îubești voia Lui Dumnezeu mai mult decât nevoia ta.

2. Pocaința

Dragostea adevărată pentru Dumnezeu implică ură față de păcat. Este un paradox să spui: îl iubesc pe Dumnezeu dar nu pot să urăsc ceea ce EL urăște. Ca atare ceea ce urăște EL voi urî și eu. Cu atât mai mult cum aș putea atunci chiar eu însumi să mai fiu un om al păcatului? Păcatul îl ofensează pe Dumnezeu, păcatul este o blasfemie la adresa Lui, deci dacă îl iubesc pe Dumnezeu, păcatul nu va mai fi hrănit în viața mea. Nu de frica iadului sau de silă, ci pentru că îl iubesc pe EL și natura Lui, pentru ca voi iubi ce iubește și EL și anume neprihănirea. Neprihănirea vine prin această credință unică și adevărată despre care vorbim.

Ești profund convins de ofensa păcatului tău la adresa Lui Dumnezeu? Ai ajuns sa înțelegi că păcatul nu este devastator doar pentru sufletul tău, ci îl ofensează și pe Dumnezeu?

Adevărata pocăință implică mărturisirea și întoarcerea de la păcat și nu doar atât, chiar urârea și condamnarea păcatului.

Și dacă totuși ești unul care nu îți place păcatul, te întreb, îl condamni? Faci ceva împotriva lui? David când a auzit blasfemiile și ocara pe care Goliat o aducea la adresa Numelui Lui Dumnezeu nu a mai putut să stea nepăsător. El nu doar constată, dar prin credință intră la luptă împotriva ofensatorului Lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a chemat să stăm în fotolii și să vorbim despre păcat, ci ne-a dat toată armura Duhului ca să luptăm împotriva duhurilor răutății prin credință. Credința adevărată nu te ține doar departe de lucrările neroditoare ale întunericului ci te împuternicește să le osândești. Efeseni 5:11

Să ne întoarcem din nou la noi. Ce ne îndurerează mai tare, păcatul meu sau nenorocirea mea? Cum îți aperi păcatele? Sunt mai îndurerat de păcatele mele decât de ale altora? Acesta este semnul mântuirii.

Adevărata credință care îl iubește pe Dumnezeu va urî ceea ce Dumnezeu urăște, păcatul va începe să te doară.

3. Smerenia

Credința adevărată se manifestă printr-o smerenie adevărată. Acesta este omul care trăiește prin lepădarea de sine luând crucea în fiecare zi și urmând pe Domnul. Acesta este omul însetat după neprihănire după cum este subliniat în predica de pe munte în Matei 18 , cei săraci în duhul sunt cei care se simt flămânzi după hrană duhovnicească și nevoia de a se hrănii. Cei care primesc cuvântul adevărului în smerenie fără să facă mofturi nu vor mai alerga după o hrană lipsită de viață, plăcută doar minții și auzului. Domnul primește pe acei care vin la EL cu un duh frânt și pocăință. Când fiul Rispitor s-a întors acasă la tatăl său, în atitudinea lui nu s-a mai văzut mândrie, nici pretenția de a fi recunoscut sau tratat în mod special. În duhul zdrobit nu mai are loc aroganța și argumentele. Omul smerit va putea mereu să primească hrană fără să cârtească. Omul smerit va primi mustrarea și va căuta să-și îndrepte abaterile. Pentru omul lui Dumnezeu, Smerenia nu este un instrument de prefăcătorie care caută să creeze o iluzie ,,duhovnicească" celor din jurul Lui. Omul smerit va trăi la fel și în lipsuri și în belșug, la fel și singur și între ceilalți.

Domnul dă har celor smeriți. Aceasta este semnul unei credințe adevărate. Părerea Lui Dumnezeu conteză mai mult decât părerea celor din jur.


4. Părtășia cu Dumnezeu

Credința adevărată se manifestă prin dorința de a avea părtășie cu Dumnezeu prin Rugăciune și Cuvânt. Din nou putem spune, cum poți să vorbești despre o credință adevărată dacă ea nu se manifestă în părtășia ta prin rugăciune și aprofundarea cuvântului Celui pe care spui că-L iubești. În privința rugăciunii, falimentul celor ipocriți este că se pot ruga bine când sunt auziți și văzuți de alții dar în ,,odaia" lor nu o mai pot face. Rugăciunea smerită, supusă și plină de credință este un semn al mântuirii. Un credincios adevărat are o viață de rugăciune privată și personală cu Dumnezeu pentru că dorința lui este comunicarea permanentă cu Dumnezeu.

Aprofundarea Cuvântului Lui Dumnezeu în taină, este de asemenea un semn al credinței adevărate. Cum poți să umbli în voia Lui Dumnezeu dacă nu cunoști Cuvântul Lui? Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele“ spunea psalmistul pentru că a înțeles nevoia de lumină, de călăuzire. Psalmul 119:140 spune: „Cuvântul Tău este cu totul încercat și robul Tău îl iubește.“ Apostolul Pavel îndeamnă astfel în Coloseni 3:16 „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înţelepciunea. Învăţaţi-vă și sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inima voastră.“

Omul care are o credință adevărată va fi atras mereu de Evanghelia mereu proaspătă și nu va trăi doar din „resurse creștine“. Când ai ajuns să crezi că aprofundarea Evangheliei este un fel de Hobby sau pentru alții, o povară, atunci nu ai înțeles nevoia și valoarea ei. În inima omului care are o credință adevărată, Evanghelia este o sursă de hrană care satură și împlinește. Și acestea sunt semnele unei credințe adevărate. Cand părtășia cu EL crează dependență și nu hrana artificială.


5. Separarea de lume

În Rugăciunea Domnului din Ioan 17:16 spune: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume“.

Identitatea noastră ca și creștini adevărați se schimbă, noi nu mai trăim în același sistem de valori în care trăiește lumea.

În altă ordine de idei Pavel spune în 1 Corinteni 2:12 ,,Și noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaște lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său". De asemenea Ioan amintește în 1 Ioan 2:15 „Nu iubiți lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el“. O cât de greu este acest cuvânt pentru că inima noastră se leagă așa de ușor de lucrurile din lumea aceasta.

Omul duhovnicesc care trăiește în duhul și nu în sufletul lui va fi desprins de lume și de tot sistemul ei de valori. Viața lumii planează în centrul nevoilor, a poftelor și plăcerilor cărnii. Scopul principal al lumii este bunăstarea, fericirea, împlinirea care are în vedere persoana în cauză. Ca atare acest om va folosi toate resursele lui pentru a-și împlini pofta cărnii și a inimii.

Tânărul bogat păzește toate poruncile, dar un singur lucru îi fură accesul în împărăție: bogăția. Viața lui plana în jurul bogăției. Lumea era chiar în inima lui.

Dragii mei, aici nu vorbim doar despre bogăție, pentru că sunt oameni săraci care trăiesc tot după principiul lumii. Vorbim de tot ceea ce în viața ta este mai preus decât Dumnezeu, de tot ce ți-i se poate lega inima, de felul cum administrezi bunurile, de felul cum administrezi timpul și resursele tale.

Separarea de lume implică schimbarea modului în care te raportezi la tot ce este în jurul tău, atât oameni cât și lucruri sau fapte.

Atenție, poți să ieși din lume devenind călugăr, dar lumea va rămâne în inima ta. Domnul în Ioan 17 se roagă Tatălui spunând: „nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzești de cel rău“. Domnul nu ne cheamă să ne izolăm de lumea fizică, ci separarea se face în inima noastră trăind astfel după îndemnurile Duhului și nu după îndemnurile firii (rupului/sentimentelor). Separarea de lume implică de asemenea în cele mai multe cazuri, prigoană sau disprețul celor din jurul nostru, pentru că omul duhovnicesc, care este regenerat de Duhul Lui Dumnezeu nu mai este compatibil cu sistemul de gândire și de raportare al lumii.

Dacă cu adevărat îl iubim pe Dumnezeu, nu vom mai putea iubi lumea și lucrurile ei.

Amintesc aici un verset care vorbește mult. Romani 12:2 ,,Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută și desăvârșită."

Și prin această perspectivă trebuie să ne analizăm dacă suntem în credința adevărată.

Când te separi de tot ce Dumnezeu nu iubește, când iubești mai mult ce iubește Dumnezeu decât ce iubește lumea.

6. Iubirea de frați. (Biserica Lui)

Cum am putea să spunem ca îl iubim pe Dumnezeu și fără să iubim pe cei ce sunt ai Lui. A evoluat în lumea creștină o percepție individualistă legată de relația cu Dumnezeu. Argumentele acestor oameni care nu au primit lumina adevărată se argumentează cam așa: „mântuirea este personală“, „eu și casa mea vom sluji Domnului“. Acest fel de gândire reflectă exact acest tip de problemă. Afirmațiile desigur sunt din Biblie, dar scoase din context pentru a face un pretext. Motivele desigur sunt diverse. Cei ce sunt în Domnul, EL nu îi mai numește prieteni, ci frați. Să ne întrebăm, poate cineva să își aleagă frații într-o familie? Desigur nu. Ei sunt frați pentru că sunt născuți din aceeași părinți. Tot așa si Domnul Isus ne-a numit frați, El fiind fratele mai mare. Evrei 2:11-12 ,,Căci Cel ce sfinţește și cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească fraţi, când zice: „Voi vesti Numele Tău fraţilor Mei; Îţi voi cânta lauda în mijlocul adunării.”

Frații de credință nu sunt o alegere, sunt un dar. Am stabilit că Domnul ne-a dat frați. Dar nu doar atât, un creștin adevărat va trăi în unitate cu frații lui pentru că în EL nu este dezbinare. Haideți să vedem ce se roagă Domnul Isus în Ioan 17:21-22 ,,Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine și Eu, în Tine, ca și ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum și Noi suntem una."

Mai există un aspect important legat de acest subiect, frații seamănă între ei, au aceleași obiceiuri, aceeași educație, pentru că au fost crescuți de aceeași părinți în aceeași casă. Tot așa este și în Trupul Lui Hristos. Ap. Pavel dorește să conștientizeze și să atragă atenția în această direcție în 1 Corinteni 1:10 ,,Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi același fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârșit într-un gând și o simţire." Ajungem la concluzie, putem pretinde că suntem din Dumnezeu fără să iubim pe frații pe care El ni i-a dat? Cuvântul Lui Dumnezeu vorbește decisiv în acest sens în 1 Ioan 3:14 ,,Noi știm că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubește pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăște pe fratele său este un ucigaș; și știţi că nici un ucigaș n-are viaţa veșnică rămânând în el. 1 Ioan 4:7-8 Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste."

Iată așadar încă un lucru prin care îți poți verifica credința!

Când iubești și prețuiești darul Lui Dumnezeu (familia Domnului).

7. Creșterea spirituală și rodul vieții

O credință vie aduce creștere spirituală. Această creștere spirituală are de-a face și cu rodul. Ioan 15:4 ,,Rămâneţi în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot așa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine."

Precum o viță care are viață va putea crește și apoi va aduce rod, tot așa dovada unei credințe vie nu te va lăsa nici leneș, nici neroditor. Viața se dezvoltă. Uită-te în viața ta, poți să observi creștere, propășire? Dar cu rodul cum stai? Dacă viața din tine nu aduce rod, încă trăiești în pruncie sau chiar în lege, pruncia nu este lăudată de Dumnezeu, este doar o îngăduință, dar nu voia Lui. Să ne aducem aminte de pilda Domnului Isus din Marcu 4:20 ,,...Alţii, apoi, sunt înfăţișaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac rod: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.” Omul care crește, este omul în care se găsește mereu ceva proaspăt, cel care pătrunde alte orizonturi spirituale, și care umblă fără sa fie înconjurat de dovezi și argumente. „Dacă trăim în Duhul să și umblăm prin Duhul. Gal 5:25“ Creșterea spirituală aduce după sine și puterea de a discerne. Dragi cititori, discernământul spiritual este unul din cele mai importante lucruri pentru un creștin adevărat. Omul care are discernământ, nu va fi înșelat ușor, va ști să aleagă, va ști care îi este drumul, va ști să deosebească astfel că nici „ceața“, nici „vântul“, nici vremurile și filosofiile vremii nu-l vor putea opri ca el să rodească și să crească.


Cand viața din tine te crește, te maturizează și este încununată cu rod.


8. Ascultarea

Samuel a zis: "Ii plac Domnului mai mult arderile de tot si jertfele decat ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decat jertfele, si pazirea cuvantului Sau face mai mult decat grasimea berbecilor. Caci neascultarea este tot atat de vinovata ca ghicirea, si impotrivirea nu este mai putin vinovata decat inchinarea la idoli si terafimi. Fiindca ai lepadat cuvantul Domnului, te leapada si El ca imparat." 1 Samuel 15.

Nu-i așa că toți am vrea să auzim măcar o dată vocea Lui? Da așa este. Toți am vrea lucrul acesta. Dar știi că El vorbește? Dumnezeu vorbește când într-un fel când în altul. Ești dispus să-L asculți? Dumnezeu a vorbit prin natură, animale, prin soare lună și stele, a vorbit prin glas de îngeri. Dumnezeu a vorbit în multe feluri. Domnul și astăzi vorbește, Îl auzim noi oare? Dacă ești născut din duhul Îl vei auzii prin Duhul Sfânt când vorbește prin Evanghelie și prin Biserica Lui. Biserica care nu s-a compromis cu datini, tradiții, ideologii, filozofii, politica si falsul vremii, este glasul Lui Dumnezeu pentru lume, pentru mine si pentru tine.

Biserica este chemată să reprezinte și să propovăduiască voia Lui Dumnezeu. Ea este oglinda Lui Dumnezeu. Efeseni 3:10. "pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu". Dar între a auzii și a asculta este o diferență. Mulți aud, dar nu ascultă. Omul care are o credință adevărată va auzii vocea Lui Dumnezeu, care răsună prin glasul bisericii adevărate, o va asculta și o va crede. Da, este greu, pentru că biserica adevărată va propovădui un adevăr care nu place firii pământești. Care va fi împotriva Eu-lui nostru, uneori chiar împotriva rațiunii umane. Când Dumnezeu a vorbit cu Avraam nu i-a cerut ceva ușor, Dumnezeu a cerut tot ce avea el mai scump, pe fiul lui Isac. Dar el a crezut vocea Domnului și a ascultat. Avram a fost socotit neprihănit nu pentru că a auzit doar, ci pentru că a ascultat și a crezut. Iacov 2:23. Astfel s-a împlinit Scriptură care zice: "Avraam a crezut pe Dumnezeu, și i s-a socotit ca neprihănire"; și el a fost numit "prietenul lui Dumnezeu." Cum am putea să spunem că ascultăm de Dumnezeu fără să ascultăm de Biserica Lui, pentru că biserica adevărată va reprezenta voia și cuvântul Lui. Domnul Isus face această remarcă în: Matei 18:17 Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de biserică, sa fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.

Așadar să nu fim doar ascultători uituci ci și împlinitori cum spune Iacov în 1:25. Iată încă un lucru prin care trebuie să îți verifici credința.


Omul care are o credință adevărată va asculta vocea Lui Dumnezeu prin Evanghelie și prin Biserica Lui Hristos adevărată.

 

Nu poți să te numești creștin adevărat dacă nu poți să-ți verifici credința. Dragul meu, și aceasta este un dar de la Dumnezeu. Mulți își verifică credința prin imaginea lor proprie despre credință. Credința se poate verifica prin lumina acestor adevăruri potrivite cu Evanghelia.

Dar mulți au Evanghelia și totuși nu au credința adevărată. De ce? Pentru că nu au primit lumina. Doresc ca aceste adevăruri să ne ajute în a ne verifica credința. Dacă până acum ai crezut că ești în credința autentică, ai încă o dată șansa te verifici.

Astăzi te poți ascunde în spatele unei filozofii, unei biserici, unor fapte, te poți ascunde în credința moștenită de la părinți sau de la biserică, dar vine o zi când toate vor fi scoase la lumină. De aceea Apostolul Pavel îndemnat de Duhul Lui Dumnezeu ne îndeamnă să ne verificam credința tocmai pentru a nu fi surprinși în ziua judecății.

Dacă ai moștenit doar un set de învățături bune și nu te vezi ca ceilalți în mocirla păcatului, nu este dovada unei credințe adevărate. Întreabă-te sincer și serios înaintea Lui Dumnezeu: oare am eu oare o credință adevărată? S-a născut credința vie în inima mea?

Încredințez aceste întrebări inimii tale și mă rog ca ele să coboare în duhul tău ca să aducă adevărata lumină și viață.


Amin!


M.Emanuel, Kapfenberg 11.10.2020

700 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Grija de trup

2 comentários


Mihai Cristea
Mihai Cristea
23 de nov. de 2023

Amin în 2 Corinteni cap 13 cu versetul 5 : Pe voi înșivă încercați-vǎ dacǎ sunteți în credintǎ . Tot ce este scris in acest articol este adevărat , dar din nefericire lumea religioasǎ nu-l ia în seama spre nefericirea lor. Domnul sa ne dea lumina Lui sa ne călăuzească pe drumul pe care-l avem de parcurs prin pustia lumii acesteia Amin

Curtir
Emanuel M.
Emanuel M.
27 de mar.
Respondendo a

Cine este întelept să ia seama! Multă binecuvântare!

Curtir
bottom of page