Misterul de după "prag".

Mai devreme sau mai târziu fiecare din noi vom trece dincolo de "prag", pragul dintre viață și moarte.

Acest eveniment este în general neașteptat care răscolește până în adânc ființele noastre atunci când viața ne aduce în fața unui astfel de context, moartea.

Pentru cei mai mulți, moartea este un "dușman necunoscut", care vine în cele mai multe cazuri neanunțat.

Care este perspectiva unui creștin față de ceea ce numim, moartea?

Aș dori împreună ca pe parcursul acestui gând să înțelegem o perspectivă corectă față de aceste întrebări la care mulți nu au răspuns și totodată răsturnând o Evanghelie falsă cu promisiuni greșite și o percepție greșită asupra promisiunilor și a suveranității Lui Dumnezeu.

Toate își au vremea lor

Una din cărțile Bibliei, Eclesiastul a cărui autor se presupune că este Solomon, ne ajută să vedem lumea prin ochii unui om care a „gustat“ aproape fiecare formă de plăcere, dându-și șansa să găsească un rost în lucrurile pământești care sunt trecătoare. Acest om ajunge să concluzioneze că “Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui”. (Ecl.3:1)

Orice lucru, ființă, acțiune domnește sub legea aceasta a roții timpului care are un început și-un sfârșit.

Ziua nașterii a fost începutul vieții pământești, nu a fost alegerea mea, deci nu voi mai putea schimba nimic odată ce am intrat în acest ciclu al vieții, mă voi îndrepta doar spre o zi a sfîrșitului care va veni într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu. Așadar să înțelegem că dacă toate au un timp deci și noi avem un timp. Acest timp e prețios și decisiv.

Există un timp al vieții în care omul investește energia, timpul, capacitățile intelectuale și fizice.

În acest timp omul adună și consumă.

Scopul investiției este de multe ori diferit în funcție de țelul fiecărui individ. În general investiția este de fapt antrenată de dorința omului de a-și atinge scopul, de a-și împlini pe lângă nevoi, chiar și poftele. Totuși după cum am stabilit că toate au o vreme deci și viața are un sfârșit numit moartea.

Surprinzător este că nașterea unui om aduce bucurie și împlinește așteptarea celor care în dragoste au dorit-o, însă sfârșitul vieții se termină cu multă întristare și lacrimi.

Trecerea aceasta a „pragului“ morții va rămâne mereu în natura noastră umană o umbră rece plină de fiori ai groazei și fricii.

Există o cauză a acestei groaze și frici cand este vorba de moarte.

Una din marile provocări ale științei, a fost tocmai încercarea de a găsi un răspuns la acest necunoscut căutând să cunoască ce urmează după ce omul trece “pragul”, cu tot efortul științei aceasta a rămas un mister neelucidat și necunoscut.

Tocmai frica aceasta de necunoscut a creat în om nevoia de a căuta ca în viața aceasta să-și dea șansa de a gusta totul, de a exploata orice poftă, nevoie, dorință, bineînțeles fiecare în măsura în care reușește să atingă ceea ce-și dorește. Pentru că oricum, spune el, doar o viață am, cine știe ce va fi în cealaltă.

Dar de ce totul se sfârșește oare cu un așa amar? De ce totuși este o frică așa mare de acest necunoscut, moartea?

Este drept și normal să avem o perspectivă așa de sumbră atât timp cât refuzăm să recunoaștem nevoia noastră de salvare pe care ne-a dat-o Dumnezeu prin jertfa Fiului Său și să ne împăcăm cu EL. Este normal să ajungem la încurcătură cât timp vom respinge chemarea Lui spre împăcare.

Ca să avem o înțelegere mai clară a situației trebuie sa mergem în Eden.

În creația Sa, la Început, Dumnezeu a dat o perspectivă omului și acest „jucător“, moartea, nu era pe scenă, pentru că omul a fost creat într-o legătură perfectă cu Dumnezeu până în clipa în care această legătură s-a rupt prin neascultare, aducând după sine consecințele ei, moartea, care mai înseamnă și despărțire de Dumnezeu. Perspectiva aceasta a morții nu era cunoscută primilor oameni.

Omul a fost creat să aibă o legătură cu Creatorul lui însă aceasta s-a distrus datorită neascultării aducând după sine teama, nesiguranța, rușinea, frica, deznădejdea.

Care era condiția ca el să nu ajungă la gustul amar al morții? - Desigur, Ascultarea. "Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți." (Fac.3:3)

După cum ne este cunoscută deja întâmplarea, omul edenic a fost mințit de Diavolul punând la îndoială porunca Lui Dumnezeu. După ce omul este amăgit să încalce porunca Lui Dumnezeu gustând din pomul oprit, ceva se schimbă în percepția lui. “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea…. (Fac.3:6)”

În inima omului se trezesc poftele și dorințele de a gusta, de a experimenta ceea ce este oprit de Dumnezeu. Această poftă a păcatului este transmisă din generație în generație până astăzi, trăgând pe om în păcat, despărțindu-l de Dumnezeu și sădind în inima fiecărui om frica de moarte.

Omul a moștenit în geneza lui această condamnare a neascultării care îl separă de Dumnezeu pentru veșnicie aruncându-l într-un teritoriu care imprimă această frică și nesiguranță. Aceasta a schimbat percepția despre scopul vieții dar și perspectiva sfârșitului.

Păcatul este cel care aduce frica, cel care aduce întunericul din viața omului să nu mai cunoască perspectiva unei vieți veșnice, pentru că păcatul a despărțit pe om și l-a adus în moarte.

Teama este cu atât mai mare cu cât ziua finală va rămâne o necunoscută și atunci nu va mai conta cine suntem, ce am agonisit, ce am realizat, ci va conta ce ai făcut pentru suflet, pentru că el este cel care va trece dincolo.

Împăcarea cu Dumnezeu prin Hristos este șansa vieții de după moarte.

Dumnezeu în Dragostea Lui a dorit sa readucă pe om la împăcarea cu El prin Hristos dându-i perspectiva vieții veșnice, o viață de după moarte.

Isus i-a zis: "Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. (Ioan.11:25)

Hristos nu promite o viață veșnică în trup, ci o viață veșnică în duh. Trupul este supus putrezirii și morții dar, duhul este cel care va rămâne veșnic.

Prin credința în jertfa Lui și împăcarea cu EL, această „ruptură“ dintre noi și Dumnezeu poate fi restabilită, anulând consecința păcatului care este moartea veșnică.

..."Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei împăcări."(2 Corinteni 5:18,19)

Împăcarea cu Dumnezeu deschide o altă perspectivă asupra morții transformându-se defapt într-o trecere de la viață spre viață. Împăcarea cu Dumnezeu prin jertfa Lui Isus Hristos va alunga frica de necunoscut pentru că misterul ce stă dincolo de prag este deslușit în lucrarea pe care o face Hristos în inima și viața omului care se împacă cu EL trăind o viață de ascultare. Astfel cel care are puterea morții este nimicit, nemaiavând nici un drept asupra celor împăcați cu Hristos.

-> “Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtași sângelui și cărnii, tot așa și El însuși a fost deopotrivă părtaș la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor”.(Evrei 2:14,15)

-> “Adevărat, adevărat vă spun că, dacă păzește cineva Cuvantul Meu, în veac nu va vedea moartea." (Ioan.8:51)

Isus Hristos aduce în fata norodului care îl urma o pildă prin care descrie două mari categorii de oameni, pe unii asemănându-i cu neghina iar pe ceilalți cu grâul. Există un timp în care ambele sunt lăsate sa crească împreună pană la vremea „secerișului“ după care cele două elemente vor fi separate având destinații diferite.

“Lăsați-le să crească amândouă împreună până la seceriș; și, la vremea secerișului, voi spune secerătorilor: "Smulgeți întâi neghina și legați-o în snopi, ca s-o ardem, iar grâul strângeți-l în grânarul meu."(Matei 13:30)

Dragi cititori, există un timp când cei care s-au împăcat cu Creatorul vor crește împreună cu cei care refuză această împăcare și gustă mereu din păcatul dulce și ademenitor lăsându-se mințiți de șoapta Diavolului care pune mereu la îndoială porunca Lui Dumnezeu ba chiar existența Lui.

Pilda arată că grâul și neghina vor fi secerate de secera morții, dar destinațiile sunt diferite. După „prag“ unii vor afla destinația dar va fi prea târziu.

Ai vrea să știi de acum care este destinația ta?

Destinația va fi în funcție de ceea ce alegem acum pentru că promisiunea supremă a Lui Hristos nu a fost o viață mai bună, nici lipsită de încercări și necazuri, nici de prosperitate și de plăcere, ci promisiunea Lui a fost o viața după moarte.

Va veni o zi a trecerii “pragului”, pentru că toți vom trebui să îl trecem însă cu destinații diferite.

-> “Fiul omului va trimite pe îngerii Săi, și ei vor smulge din Împărăția Lui toate lucrurile care sunt pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci cei neprihăniți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă” (Matei 13:41,42,43) -> “El va trimite pe îngerii Săi cu trâmbița răsunătoare, și vor aduna pe aleșii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă”.(Matei 24:31)

Acestea fiind lămurite, trebuie să ne întrebăm astăzi, mai ales în contextul actual al vremii în care și grâul și neghina sunt secerate de secerător.

Din ce categorie facem parte, Grâu sau Neghină?

Mai devreme sau mai târziu, indiferent care ar fi motivul, pentru unii, cea care va bate la ușă va fi moartea iar pentru alții va fi o chemare „acasă”, adică de la viață spre viață.

Cei care au fost împăcați cu Dumnezeu aceste zile vor merge acasă la Domnul iar cei care au stat departe de El, vor întâmpina moartea cu frica și groază, pentru că plata păcatului este moartea adică despărțire veșnică de Dumnezeu.

Vom trata aceast eveniment în funcție de ceea ce suntem, chiar dacă recunoaștem sau nu !!!

Dragi copii ai Lui Dumnezeu, care prin ascultarea de adevăr v-ați curățat inimile nu trebuie să vă fie teamă de ceasul morții “Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim. Deci fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului". (Rom.14:8)

Privind astfel lucrurile, nu vom avea motiv de îngrijorare pentru că siguranța mântuirii stă în promisiunea Domnului pentru toți cei care s-au împăcat cu EL prin pocăință.

..."Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuiește în voi". (Rom.8:11)

Fii înțelept și alege destinația corectă!